Învață să iubești
Autor: Diana14  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de DianaGU in 13/06/2021
Învață să iubești în viață, chiar dacă te-a dezamăgit,
Iubirea este vindecare, când sufletul îți e rănit,
Învață să iubești când rana, ți-aduce lacrimi uneori,
Doar ea durerea îți transformă, în a iubirii calzi fiori.

Învață să iubești în viață, doar adevărul și vei fi,
Iubit și tu de Cel ce-ndată, El pe pământ va reveni,
Iubind mereu... tu vei cunoaște, un drum spre cer ce-i înălțat,
Spre-un loc unde iubirea este, ea vie... ooo... ce minunat.

Învață să iubești cuvântul, salvarea ta va fi mereu,
Puterea cea divină este, ea în cuvântul ce-i al Său,
De-l vei iubi îți va aduce, eliberarea ce-o dorești,
Dar pentru ea pe drumul vieții, învață tu doar să iubești.

Învață să iubești porunca, și-atunci va fi așa ușor,
Spre Țara plină de iubire, să-ți ei avânt tu azi în zbor,
Iubirea netezește calea, dărâmă ziduri ce mereu,
S-au înălțat cu-atâta ură, să nu iubești ca Dumnezeu.

Învață să iubești și mâna, spre tine care-a aruncat,
Doar pietre-atât de veninoase, ce uneori te-au clătinat,
Învață să iubești și gura, spre tine care s-a deschis,
La Tatăl să te rogi iubind-o, și ea s-ajungă-n Paradis.

Iubește tot ce te-nconjoară, iubind tu liber vei zbura,
Din orice lanț... doar ea. . iubirea... te poate a te dezlega,
Căci dragostea este o armă, chiar împotriva celui rău,
Iubește căci iubirea este, o poartă către Dumnezeu.


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 724
  • Export PDF: 1
Opțiuni