Privesc în jur și văd doar suferință,
În inimi care luptă ne-ncetat,
Așteaptă să coboare-o biruință,
În vremurile care au urmat.

Văd râuri care curg de lacrimi multe,
Izvoarele nu seacă sunt mereu,
Atât de vii și-n seceta venită,
Și-n timpul ce-i venit cu ploi, ce-i greu.

Văd zâmbete pierdute în durere,
Văd guri închise de suspine-adânci,
Văd pași și ochi ce rătăcesc adesea,
Prin văile pustii de printre stânci.

Văd mâini ce-s tremurate-n neputință,
Văd haina oboselii ce-a-mbrăcat,
Atâtea suflete ce sunt rănite,
De cernerea ce astăzi n-a iertat.

Văd vântul cum apleacă-n ușurință,
Ce până azi n-a fost de aplecat,
Furtuna răscolește-ntreg pământul,
Și smulge tot ce nu a ascultat.

Ooo... Doamne Tu mai lasă-ne odată,
Spre Tine să strigăm și să primim,
Azi înc-un timp, o vreme sau o clipă,
În care vrem ca să ne pocăim.

Atâta tulburare azi cuprinde,
Poporul care este împărțit,
Căci unii încă dorm, dar alții Doamne,
Cu o căinț-adâncă s-au trezit.

Mai lasă-ne să-ți cerem azi iertare,
Că nu am fost așa cum ți-ai dorit,
Că după marea Ta răscumpărare,
Am fost toți liberi, dar nu te-am slujit.

N-am prețuit valoarea oferită,
De Tine pe o cruce oferind,
O jertf-atât de mare ca să aibă,
O mântuire Doamne-acest pământ.

Nu-ți arăta mânia omenirii,
Ci-n bunătatea care Tu o ai,
Iertare celor care te mai strigă,
În mila Ta te rog că să le-o dai.