"Imi aduc aminte când a murit tati...
Mi-a zis bunicul sa nu plâng si nu am
plâns, pentru ca tati a plecat sus în ceruri"
(Dennis Marius Gorcea)

Noi zdrobiti de-atât amar
Ingroziti de neputiinta,
Mergem mult lipsiti de Domnul
Infruntati de necredinta.

Noi mereu ne plângem mortii
Care pleaca catre ceruri,
Dar nu plângem viata noastra
Compromisa-n multe feluri.

Noi acei ce plângem mult,
Pâna la mormânt fricosi,
Nu asa vom fi lumina
Pentru oameni pacatosi.

Când urmam pe cei ce pleaca
Pentru-a fi înmormântati,
Sa privim cu drag spre Domnul
Caci de El vor fi-nviati.

Când vedem ca-i pus-n groapa
Iar apoi pe el tarâna,
Sa nu credem c-o sa-l lase
Mult acolo sa ramâna.

Domnul Cel care-a-nvins mortea
Si-a zdrobit-o la-nviere,
El de-atunci împarte-n lume
O mareata mângâiere.