Cum e astăzi pocăința, cea de noi ce e trăită? ,
Oare-n fața Celui veșnic, este ea plăcut primită? ,
Când apar azi la slujire, suflete adânc cioplite,
Cu a lumii grea plăcere, ce slujesc împodobite.

Cum privește El din ceruri? , cu-acei ochi ce ne-ncetat,
Casa ta și-a ta ființă, le-a păzit... le-a apărat,
Cum privește spre-a ta jertfă, ce-o aduci tu la altar,
Cu a tale mâini murdare, de păcat fără hotar.

Cum privește înspre mine? , când eu stau în fața Sa,
Pe genunchi în rugăciune, dar cu gându-n lumea rea,
Oare fac eu a Lui voie? , nicidecum... n-o împlinesc,
Nu-i după a Sa plăcere, căci în rugă-l necinstesc.

Pocăința este astăzi, parcă pentru Dumnezeu,
El e Cel dator să fie, azi de veghe mai mereu,
E dator să ducă lupta, doar venim la adunare,
Dar venim doar cu prezența, căci lipsim la închinare.

E dator azi Dumnezeul, celor ce au legământ,
O rutină mai ușoar-a-ntregii vieți de pe pământ,
E dator să ne aducă numai soare azi pe cale,
Să ne-mpresureze drumul, către cer doar cu petale.

Mare datorie are, numai Domnul către noi,
Trebuie ca să ne rabde, când întâmpinăm nevoi,
Căci ne răzvrătim îndată, de nu este cum dorim,
Drumul către Țara sfântă pe care ușor pășim.

Ooo... de-am ști sau de-am cunoaște, câtă bunătate are,
Cât de lungă e răbdarea, astăzi pentru fiecare,
Ne-am proșterne jos la cruce, ca iertare să primim,
Pentru-acest prezent în care, nu știm decât să cârtim.

Pentru noi a dat o dată, nici atunci El nu era,
Vre-un dator, dar mult prea mare, mila și iubirea Sa,
Pentru-ntreaga omenire, ele-au fost, mai sunt și-acum,
Căci nu ne-a lăsat vre-o dată, singuri ca să fim pe drum.

Dar azi strigă... deșteptare... căci îndată El sosește,
Noi suntem Lui robi... nu Domnul, și ne spune... pregătește,
Haina să nu aib-o pată, nici măcar de clătinare,
Ca să ai creștine parte, de-ndurare și-nălțare.

Să deschidem bine ochii, să-nțelegem astăzi cine,
Este Împărat și luptă, pentru mine... pentru tine,
Fără nici-o datorie, doar din marea Lui iubire,
Unul ca să nu se piardă, să fim vii în nemurire.