Ascultă cum astăzi copile se-aude,
Un glas ce odată, din nou a strigat,
El este acela mereu care strigă,
Dar tu ești acela ce n-ai ascultat.

Ascultă cum strigă un nume dat ție,
Te cheamă acasă, căci mult El ar vrea,
Sfârșitul de rău să-l aducă îndată,
Nu poate, ai haina cu pete pe ea.

Ascultă strigarea ce astăzi o face,
Târziul e-aproape, tu treaz să rămâi,
Rămâi în veghere în zi dar și-n noapte,
Aprins doar în dragostea care-i dintâi.

Rămâi un străjer înarmat în picioare,
Cu pieptul în față în valuri ce vin,
Cu sabia-n mână fii gata de luptă,
În vremuri udate cu stropi de pelin.

Ascultă cum bate la ușă o mână,
Ce vrea să ți-o-ntindă de ea să te-atingi,
De jos te ridică, e mâna ce fața,
Ți-o șterge copile, întins când tu plângi.

Ascultă întruna cum mila coboară,
Când șoaptele murmur-un loc și-l opresc,
Căci mila-i puterea ce azi îți conduce,
Și pașii și inima-n locul ceresc.

Ascultă cum norii opresc azi furia,
Pornită spre tine, în vremi de-ncercări,
Ascultă lumina ce nu vrea să-ți lase,
Grăbirea din pași, pe mai multe cărări.

Ascultă căci numai, de El ascultarea,
Ți-e visul un vis ce nu este doar vis,
El viu va rămâne, de-asculti azi cuvântul,
Ce-i plin de putere, așa cum s-a scris.