Tu n-ai trecut atunci, Străine
Ca preotul sau ca levitul
Nici nu Ți-a fost deloc rușine
De-un om ce-și aștepta sfârșitul

Te-ai aplecat cu bunătate
Spre el cu untdelemn și vin
Și i-ai legat rănile toate
Și l-ai luat pe-al Tău asin

Tu n-ai trecut grăbit la vale
Ca ceilalți doi înalți slujbași
Ci Te-ai oprit milos din cale
Căci n-ai putut în praf să-l lași

L-ai ridicat plin de iubire
Și l-ai adus încet la han
Plătind întreaga-i îngrijire
Preabunule Samaritean

Mai sunt poate și-acum în lume
Oameni miloși, dar tot mai rari
Căci cei mai mulți au un renume
Acum de hoți și de tâlhari

Să te înșele, să te fure
Să-ți ia și ultimii doi lei
Să te lovească să te-njure
Să ducă-o viață de mișei

Ce dezolantă decădere
Cuprins-a astăzi omenirea
În goana ei după avere
Uitat-a care-i e menirea

Căci bunătatea, e comoara
Care rămâne pe vecii
Și doar prin ea se-ajunge-n țara
Unde-s deapururi bucurii.