Aș fi vrut o mai ușoară
Autor: Diana14  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de DianaGU in 20/06/2021
Aș fi vrut o mai ușoară, cale către Dumnezeu,
Fără luptele ce-s grele, sau necazul ce mereu,
Îmi aduce întristare, deznădejde îmi aduce,
Dar de-ar fi fără de ele... oare unde m-ar conduce?

Aș fi vrut să nu gust clipa, plină de-un adânc suspin,
Nici acele lacrimi care, au un gust ca de pelin,
De-mi era numai un zâmbet, calea cum eu mi-am dorit,
Azi mă-ntreb, această cale... unde-și are un sfârșit.

Aș fi vrut doar timp cu soare, fară norii ce stropesc,
Astăzi fața mea cu lacrimi, când spre ceruri eu privesc,
Dar un timp numai cu soare, fără ploi... m-ar ofili,
N-aș ajunge-n locul care, îl visez oriunde-aș fi.

Mai ușor aș vrea să-mi fie, astăzi drumul vieții mele,
Doar la vale pe petale, nu cu trepte-nalte... grele,
Dar în coborârea largă, astăzi care mi-o doresc,
La sfârșit oare pe cine, eu în faț-o să privesc.

Cine m-ar lua de mână, oare unde mă va duce,
De aleg astăzi ușorul, când mă aflu la răscruce,
Care mi-ar fi veșnicia, dacă greul ocolesc,
Ca să am o mai ușoară, cale pe care pășesc.

Ooo... Tu Tată sfinte Doamne, vin pentru a mă-nchina
Să îmi ierți Tu alergarea, ce nu-i după voia Ta,
Și alegerea făcută, de-a mea fire ce-și dorește,
Azi o cale mai ușoară, când prin viață ea pășește.

Iartă-mi gândul dus departe, de plăcerea de-a sluji,
Iartă-mi inima ce bate, uneori pentru-a privi,
Printre rândurile vieții, ce au astăzi un trecut,
Care trebuie Isuse, șters dar Doamne n-am putut.

Chiar de caut azi o cale, mai ușoară... nu-mi lăsa,
Pașii mei ca să urmeze, urma ce nu este-a Ta,
Pune-i pe cărarea vieții, și chiar de nu e ușor,
Dă-mi putere și plăcere, ca să urc nu să cobor.

Vreau sa urc treaptă cu treaptă, căci aș vrea s-ajung la Tine,
De mă va cuprinde teama, aducându-mi doar suspine,
Să mă ei te rog de mână, să mă porți la pieptul Tău,
Mult departe de o lume, ce-i condusă de cel rău.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 339
  • Export PDF: 1
Opțiuni