O moștenire mi-a căzut la sorți,
Ce scumpă moșioară mi-a fost dată!
Mi s-au închis atât de multe porți
Și s-a deschis adevărata poartă.

Îmi e deschisă numai prin Hristos;
Ce dar măreț, ce minunată taină!
Prin har să-mi fie sorțul cu folos
Și să nu-l irosesc pentru o haină.

Știu cine sunt și ce am moștenit,
Nu prin hazard sau pură întâmplare.
Cu sânge sfânt a fost prețul plătit
Ca eu să am valori nemuritoare.

Și dacă le-am primit, mă simt dator
Să investesc, să le dezvolt mai bine,
Ca nu cumva în goana mea de zor
Să uit ca să transmit ce se cuvine.

Nu vreau să treacă timp și peste ani,
Sau când va fi sfârșitul să îmi fie,
Să las în urmă bogății sau bani,
Și-n rest, nemărginită sărăcie.

Căci moștenirea mea nu-i un palat,
Nici aur, nici argint sau nestemate.
E dincolo de cerul înstelat
Cetatea cu locașuri minunate.

În drum spre ea, dau tot ce am de dat,
Și-n loc să scadă, se tot înmulțește.
Eu strâng cu Cel ce sorțul mi-a-ndreptat,
Căci fără El, totul se risipește.

Lăsați azi orice zbucium și-alergări,
Nu mai e mult, și-L vom vedea în față
Pe Cel ce pregătește mari comori,
Dar pân' atunci, lăsați în urmă, Viață!

Dany Căpătan