În stropii de lumină...
Autor: Ionel Nica  |  Album: Sclipiri poetice  |  Tematica: Incurajare
Resursa adaugata de ionelpas in 24/06/2021

În stropii de lumină ce coboară,
Te vad, Te simt și Te respir;
Te văd în dimineți și-n orice seară
Mai Mare și frumos. Si-atunci mă mir...

În unduirea apei iar Te regăsesc
Spălând ce-n rugi smerite îți înșir;
Te simt în pacea ce mi-o dai in toate
Și-ți mulțumesc de harul ce-l inspir.

Te vad în curcubeiele ce-apar
Statornic legământului și Te admir
C-așa cum pui pe ceruri curcubeie
Ne-ai pus în inimi cerul suvenir...

Tăcerile-noptării spun de Tine
Și valea plină cu parfum de trandafir.
Mi-e tot mai drag de dragul Tau de mine
Și te iubesc, Părinte, până la delir...

Și cred Cuvântul revelat de sus
Așa cum l-a crezut orice martir,
C-aici trudim, luptăm si-apoi murim
Dar mâine, ne ridici din cimitir... !
24 Iunie, 2021
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 628
Opțiuni