Aripile de iubire, astăzi eu le-am desfăcut,
Înspre sfânta nemurire, zbor... Și vreau ca un trecut,
Să rămână el în urmă, cu-al său timp ce l-a furat,
Căci în față îmi stă timpu-n care sunt răscumpărat.

Zbor încet sub cer albastru, peste munții înălțați,
Printre cei care de Domnul, ei au fost cândva salvați,
Sunt și eu... nu vreau vre-o dată zborul meu să îl opresc,
Doar când voi sta față-n față, cu Acel ce îl iubesc.

Peste văile întinse, zboară iute gândul meu,
Căci ar vrea ca să ajungă, într-un timp venit ce-i greu,
Sus în cer... ca să găsească, umbra aripilor Sale,
Căci e lung... prea lung e timpul, arzător trecând prin vale.

Vreau să stau la adăpostul, pentru cei ce-au fost salvați,
Pentru cei care pe-o cruce, ei au fost răscumpărați,
Căci eu știu... acolo nimeni, nu mă va mai tulbura,
Este-un adăpost în Domnul, care mă va apăra.

Lângă El atins vre-o dată, de nimic eu n-o să fiu,
Vreau să zbor acu... căci mâine, poate fi un prea târziu,
Eu îmi iau avânt spre Domnul, El mereu îmi va lua,
Pe-al Său braț a mea ființă, pentru a se-apropia.

A se-apropia de clipa, întâlnirii ce va fi,
Dar până atunci El Domnul, zborul meu îl va păzi,
Că s-ajungă fără pată, fără zgură-n ceruri sus,
Eu să fiu mereu pe placul, Domnului preasfânt Isus.

Chiar de-apar și nori pe ceruri, nu vreau ca să mă opresc,
Pasul meu dar chiar și gândul, printre ei eu îl grăbesc,
Nu vreau zborul frânt să-mi fie, de nu vreau... el nu va fi,
Căci în fiecare clipă, Domnul meu îl va păzi.