Multe lacrimi de durere varsă un creștin pe cale,
Gustă din mai multe clipe, de amărăciune... jale,
Multe gânduri, multe vise, i se rătăcesc mereu,
Căci pe-al vieții drum azi drumul, este uneori... prea greu.

Gustă gemetele vremii, ce din urmă au venit,
Pline doar de prigonire, căci poporul e hulit,
De acei ce înc-odată, pe Isus îl răstignesc,
Nu îl cred că este Domnul, Regele preasfânt ceresc.

Multe case sunt lovite, de săgețile-arzătoare,
Tineri amăgiți de-o vreme, de plăcere trecătoare,
Căci în cernerea măruntă, azi poporul e cernut,
Să rămână numai rodul, Domnului care-i plăcut.

Scuturați sunt astăzi pomii, ce au frunzele uscate,
Hainele pline de zgură, prin cuptoare curățate,
Căci la masa cea întinsă, nu vor sta acei murdari,
Nici acei ascunși în lume, nici acei uscați... hoinari.

Se-aud gemete în vale, mulți creștini nu înțeleg,
De ce azi atât de-adesea, fețele... ochii își șterg,
De ce este-atâta jale, dar răspunsul e lăsat,
În cuvânt... el e putere, este viu... adevărat.

El ne spune că îndată, se apropie răpirea,
Celor care astăzi rabdă, și cuptorul și zdrobirea,
Chiar de multe lacrimi varsă, chiar de lor le este greu,
Vor primi toți îndurarea, căci se-ncred în Dumnezeu.