Cât mi-ar fi plăcut Isuse, doar sa zbor... încet să zbor,
Timpul de pe calea vieții, el sa fie doar ușor,
Eu în față numai soare, să-ntâlnesc... mult mi-aș dori,
Ooo... preasfântule nici ochii, n-ar mai plânge... ar zâmbi.

Cât mi-ar fi plăcut Stăpâne, doar o viață pe petale,
Fără luptă, suferință, fără strigăte de jale,
Fără lacrima ce lasă, Domnul meu o urm-adâncă,
Inimii ce numai Ție, Soare sfânt mereu îți cântă.

Cât mi-ar fi plăcut ca ziua, fără nori ea ca să fie,
Întristarea ce m-apasă, să n-o am... doar bucurie,
Să-ntâlnesc... să am pe cale, Doamne cât mi-ar fi plăcut,
Dar o voce azi îmi spune... tu nu m-ai fi cunoscut.

De-ar fi fost mereu doar soare, eu nicicând n-aș fi simțit,
Cât de minunată-i clipa, plină de un răsărit,
De-ar fi fost ușor și timpul, clipele de biruință,
Nu le-ar fi gustat vre-o dată, pe-acest drum a mea ființă.

Chiar de-ar fi a mea plăcere, una ea atât de mare,
De-a avea o mai ușoară, cale fără de vre-o vale,
Eu îi spun să nu privească, Domnul la dorința mea,
Ci în toate să se facă, numai după voia Sa.