După noaptea răcoroasă, zorii când vor răsări,
Ziua ce-ți va sta în față, cui tu i-o vei dărui? ,
Vei sluji fără-ncetare sau în ea tu vei uita,
Cine noaptea a trecut-o, ca să nu rămâi în ea.

Dupa ce va trece valul, după ce se v-așeza,
Limpede când va fi marea, când nu se va tulbura,
Gura ta ce va mai spune, oare va mai mulțumi? ,
Sau în timp de multă pace, ea adânc va amuți.

După ce vor trece norii, după ce uitați vor fi,
Înspre ce a ta privire, frate... soră va privi? ,
După norii gri? ... sau cerul, ce-i senin și luminos,
Aducând mereu doar slavă, preamăritului Hristos.

După vremurile grele, înspre ce o să pășești? ,
În robia pământească? , sau spre slavile cerești,
Ce vei face când Stăpânul, biruință îți va da,
Ooo... tu spune, cât de iute, ajutoru-l vei uita.

Să ne-ntoarcem către Domnul, cu adâncă mulțumire,
Noi suntem mireas-aleasă, El e veșnicul sfânt Mire,
Pentru grija ce ne-o poartă, să fim toți mulțumitori,
Dăruind mereu mireasmă, ca și mijlocul de flori.

Căci El vrea mulțumitoare, ca să fie-a Lui mireasă,
Să nu uite din ce groapă, cu putere a fost scoasă,
Vrea întruna să îi cânte, să-i aducă osanale,
Vrea să fie bucuroasă, dăruindu-se pe cale.

El ar vrea pe timp de pace, să nu uite-n luptă cine,
A luptat fără-ncetare, nouă să ne fie bine,
Recunoscători în toate vremurile vrea să fim,
Asta azi ne cere Domnul, mulțumind să îl iubim.