Să fii creștin e-atât de greu, când suntem doar cu nume,
În adunări toți adunați, dar gândurile-n lume.

E greu când stăm doar pe genunchi, bolborosind mereu,
Căci niciodată nu coboară-n rugă Dumnezeu.

Vre-un ajutor nu vom primi, de suntem noi creștini,
Cu nume de penticolstali, de modernism ce-s plini.

De ifose, de înălțimi, de murmur, de cârtire,
Dar doritori de-un loc divin, acolo-n nemurire.

Să fii creștin e foarte greu, când se ascund în spate,
Atâtea stări ce-acoperim, cu-a noastră azi dreptate.

În față punem toți mereu, o grea fățărnicie,
E grea... ne trage în adânc, în vremuri de robie.

Ne duce ea în timp cu nori, ce-ntruna ne orbesc,
Pășind pe cale astăzi toți, în stilul ce-i lumesc.

Ea este-o cale ce nicicând, în ceruri nu sfârșește,
Ci pe-un tărâm întunecat, a celui ce-nrobește.