Cum să-mi mut privirea
De la ce e jos,
Sus, spre veșnicia
Care-i în Hristos?
Cum să-mi mut gândirea
Care năvălește,
De la cel de-aproape
Ce mă asuprește?
Persoana de-aici
Este-așa aproape,
Că-a ei fapte, gânduri
-n minte-mi vin și-n noapte.
Cum să mă opresc,
Să vreau să nutresc
Mai mult prin credință?
Trebuie-umilință!
Să doresc mai mult
Să mă concentrez,
Pe ce-a pregătit El,
Și să veghez.
*******************
Aruncau cu pietre
Ca să Îl omoare
Pe Ștefan, cu sete,
Invidie mare!
El nu avea vină.
Le spunea doar drept.
Ei, aveau doar pizmă;
Era prea-nțelept.
Plin cu Duhul Sfânt
Și putere vie,
Îndrăznea cu-avânt
Sa-audă, să știe
Cu toții Cuvântul
Și să se trezească,
Pe cel drept și sfânt
Să nu-l prigonească.
Ei scrâșneau și îl loveau
Că la inimă-i tăia.
Adevărul nu-l răbdau,
Urechile-și astupau.
Privirea și-a pironit
Înspre cer, și se ruga:
Dumnezeul meu iubit,
În seamă nu le lua!
Și-a văzut cerul deschis,
Pe Fiul stând la dreapta,
Apoi ochii-i-s-au închis;
Pietrele nu simțea.
Că Domnul l-a adormit
Pe Ștefan, și l-a suit
În Împărăția Sa.
Mută-ți azi privirea ta!
**********************
Dacă noi ne-am concentra
La ceea ce ne așteaptă,
Ce-i aici, n-ar mai durea...
Să-L strigăm din Valea Moartă!
Omul face doar ce poate,
Numai ce el a-nvățat.
Dumnezeu din tot ne scoate!
El e Stânca, e-Mpărat!
El este Atotputernic!
Schimbă legi, vremuri și stare.
Chiar în ceasul încercării
Strigă-L, să-I vezi slava mare!
*****************************
Cum să fac să îmi doresc,
Privirea să-mi ațintesc
În Cuvântul lui Hristos;
Să iubesc, să iert frumos.
Ca prin tot ce trec aici,
Să-aduc slavă Domnului.
Mulțumind de mari și mici,
Noaptea, ziua - Tatălui.
Oriunde m-aș duce
Oameni răi vor fi,
Până voi ajunge
Sus, în veșnicii.
Ce rămâne-n urmă?
Roadă, mărturie?
Întrebarea surdă
În mine să fie.
Lecția de la copii, la scoala duminicală, despre Ștefan s-a dovedit a fi ca o sabie cu doua tăișuri, m-a inspirat și a făcut să oglindească starea pe care o aveam și nevoia de a mă încrede mai mult în Dumnezeu, de a-mi ridica privirea mai mult spre El, chemându-L, lăudându-L, ca să pot vedea biruința prin credință. Și să nu mă opresc la ceea ce izbește ochiul pământesc. El poate lucra și la mine și la tine. E Stânca de care ne sprijinim. Cu El nu ne clătinăm.