Pierdut-am eternitatea,
demult în negura istoriei.
De atunci încolo,
stăm la marginea ei,
și doar un cuvânt ne desparte:
DA CRED!
Scurt dar suficient
să zdrobească o inimă
obișnuită cu clipa finită.
Sclipiri de frumusețe
răzbat în fiecare plantă,
în fiecare picur de ploaie,
ca un ecou din veșnicii.
Privind înspre eternitate
nu pot decât
să tresalt de bucurie,
Știind că ce am pierdut
putea-vom iarăși
să avem.
La poarta eternității
nu mai stau îngerii
să o păzească,
Stă Fiul gata
să mă primească.