Pe drumul spre cetate,
Cândva pe-o cărăruie,
Un om ca orișicare
Bătut, zdrobit zăcea.
Niște tâlhari de seamă,
Experți în al lor furt,
Jefuindu-l fără teamă
L-au lăsat jos, la pământ.
Spre seară, însă, iată
Un om se vede-n zare;
Cu mantia-i lucindă
El poate da salvare.
Dar când luci mai tare
Onixul de pe haină
Văzui un preot care
Cărarea și o schimbă
Mai trece o clipă, două
Și omul nostru frânt
Fără de alinare
Se stinge la pământ;
Dar stați puțin că-n cale
Apare un alt chip,
Un om ce duce agale
Un chimval prăfuit.
Poate o alinare-i
Adusă chiar prin el...
Dar luându-și harfa-n mână
Nu se opri de fel.
Și cel rănit suspină,
Dar, vai, nici glas el n-are,
Așteaptă că să vină
Din cer o alinare...
Nu prea târziu sosește
Un bun samaritean;
Cutremurat se-apleacă,
Cu milă-l îngrijește
Și rănile-i le leagă,
Apoi cu el în spate
Se duce către han.
Și-n han parcă nu poate
Samariteanul bun,
Să-l lase fără grijă
pe Omul cel din drum.
Mai cere undelemn,
Mai cere doctorii:
"Curaj, al meu iubit,
Curând bine ai să fii!"
Și a două zi-n plecare
Hangiului i-a dat
Doi bani spre alinarea
Tovarășului luat.
Și de-i vreo cheltuială
În plus, pe banii lui
Să fie aici trecută
C-o dă el înapoi.
Acum mă-ntorc degrabă
Și-ntreb: cine ne-a dat
Pilda aceasta toată
Cine ne-a învățat?
N-a spus Isus de semeni
Noi să ne îngrijim?
Și să avem aproape
Pe oricine, să iubim?
N-ai înțeles din pilda
Ce-Nvățătorul data
Că după lungi eforturi
Primi-vei și răsplata?
Și totuși nici răsplata
Mai importantă nu-i
Ca dragostea arătată
oricând și orișicui.
Vrei să fii și tu preot
Ca cel fără de milă?
Sau ca levitul care
S-a-ntors privind cu silă?
Nu vezi c-așa e lumea
Și cei ce sunt în ea
Ce zic despre salvare
Dar nu sunt pentru ea?
Și nu vezi în Isus
Un bun samaritean
Care din cer de sus
Văzut-a un orfan,
Un nebăgat în seamă,
Un jefuit de tot
Și S-a plecat degrabă
Să-l vindece pe loc?
Nu vezi că El, Mesia,
Ca un samaritean,
Să scape omenirea,
A dat mai mult de un ban.
A dat o viață sfântă
Să fie pironită
Ca să Își poată strângă
Mireasa mult iubită.
A dat totul și toate
Îl strigă cu adorare:
"El e Samariteanul
Ce-mparte alinare"
Deși 'nălțat în glorii,
Plecat e de la 'han',
Se-ntoarce cum grăii
Bunul Samaritean.
Dar ce rămâne acum:
Să facem ca și El,
Să nu lăsăm în drum
Căzut un om stingher.
Să dăm tot ce avem,
Să ajutăm și noi,
Căci știm: Tatăl etern
Privește înspre noi.
Și-n Fiul Său ne vede
Făpturi pe veci alese;
Deci s-ajutăm pe cale
Vreun om căzut de este.
Dar să îi spunem tare,
Deplin și răspicat,
Că cel ce ajută-n toate
E Cel ce ne-a creat.
Să nu ne pese iarăși
Părerea orișicui,
Ci ca ai Săi trimiși
Să nu dăm înapoi.
Credința să ne fie
În ziua cea mărită
Când cerul s-a deschide
Cu-o Patrie slăvită.
Precum samariteanul
Se-ntoarce și Isus
Și o să ne răsplătească
Ce-am cheltuit în plus.