- Zacheu
- Luca 19:1 Isus a intrat în Ierihon şi trecea prin cetate.
- Luca 19:2 Şi un om bogat, numit Zacheu, mai-marele vameşilor,
- Luca 19:3 căuta să vadă care este Isus, dar nu putea din pricina norodului, căci era mic de statură.
- Luca 19:4 A alergat înainte şi s-a suit într-un dud ca să-L vadă, pentru că pe drumul acela avea să treacă.
- Luca 19:5 Isus, când a ajuns la locul acela, Şi-a ridicat ochii şi i-a zis: „Zachee, dă-te jos degrabă, căci astăzi trebuie să rămân în casa ta.”
- Luca 19:6 Zacheu s-a dat jos în grabă şi L-a primit cu bucurie.
- Luca 19:7 Când au văzut lucrul acesta, toţi cârteau şi ziceau: „A intrat să găzduiască la un om păcătos!”
- Luca 19:8 Dar Zacheu a stat înaintea Domnului şi I-a zis: „Iată, Doamne, jumătate din avuţia mea o dau săracilor şi, dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva, îi dau înapoi împătrit.”
- Luca 19:9 Isus i-a zis: „Astăzi a intrat mântuirea în casa aceasta, căci şi el este fiul lui Avraam.
- Luca 19:10 Pentru că Fiul omului a venit să caute şi să mântuiască ce era pierdut.”
Cetatea de furnici
Autor:
Tabita Oprea
|
Album:
fara album
|
Tematica:
Evanghelizare
Resursa adaugata de TabitaAndreea in 30/06/2021
Resursa adaugata de TabitaAndreea in 30/06/2021
Referințe
A fost odată-ntr-o cetate,
dar nu de oameni,
de furnici,
o mare gloată agitată
că-n valea lor avea să treacă
un licurici.
Din rang înalt era străinul
Și mii de gaze îl știau;
Și coropișnițele îl știau pe nume,
Dar frații săi nu îl iubeau...
Dar el trecea din loc în loc
Și, deși aripi el avea,
Iubea să calce printre râme
Și-ades cu ele el vorbea.
Avea un zumzet uimitor
Chiar dacă mantia-i lucea în soare,
Se așeza în rândul tuturor,
Dorind să guste viața unui oarecare.
Și-n agitația prezenței sale,
Înaltul vameș la furnici
Aflase că în vale,
În umbra de urzici,
Cu mantia-i lucindă
Pășește-un licurici.
Nu, nu se gândea să-i ceară socoteală
Că a pătruns în lumea sa,
Voia numai să-l vadă-n îmbulzeală,
Însă statura nu îl ajuta.
Și se urcă furnica-vameș
Pe-un fir de iarbă crudă,
Uimindu-se că-n iureș
Se-aude lin o odă...
Și, ascultați, ce uimitor,
Căci licuriciul ridică privirea înspre nori.
Dar, pân’ la nori,
Se-opri la firul cel de iarbă;
Cu el se-opri întreaga lume,
Iar lucruriciul îi zice vameșului pe nume:
-Eu trebuie să intru-n casa ta.
-Dar, vai, eu stau în scorburi,
Și nu sunt niciun cleric,
Și, că să știi, în casa mea e numai întuneric.
-O, tu, mai mare vameș la furnici,
Coboară-n vale, vină!
Căci eu cu strălucirea mea de licurici
Aduc în casa ta lumină.
Precum furnica și Zacheu,
Dorind ca pe Isus să-L vadă,
Urcatu-s-a într-un copac
Să fie mai presus de gloată.
Dar Cel ce vede-n miez de-atomi,
Cel ce veghează galaxii
Își aținti privirea înspre pomi
Și spre Zacheu Își ridică El ochii.
„Zachee, dă-te jos degrabă,
Căci trebuie să intru-n casa ta”
„Doamne, să-mi faci Tu bucuria asta?
Stăpânul cerului ca oaspete,
Iar eu, gazda Sa?”
Și-n mijlocul averii sale,
Zacheu fu cercetat pe loc,
Și a promis cu bucurie,
Primind pe Isus, c-o să lase tot.
Și-atunci Isus, plin de iubire,
A binecuvântat a vameșului locuință,
Căci celor pierduți le dă-n dar mântuire
Și toate astea numai prin credință....
Acum, și tu te urci în dud,
Ai auzit de Isus, de puterea Sa,
Tu printre ramuri de copac
Încerci să Îi vezi Fața,
Dar, înțelege, că-n atâta lume
El Și-a-ndreptat privirea înspre viața ta:
Isus te cheamă azi pe nume
Și trebuie să intre-n casa ta!
dar nu de oameni,
de furnici,
o mare gloată agitată
că-n valea lor avea să treacă
un licurici.
Din rang înalt era străinul
Și mii de gaze îl știau;
Și coropișnițele îl știau pe nume,
Dar frații săi nu îl iubeau...
Dar el trecea din loc în loc
Și, deși aripi el avea,
Iubea să calce printre râme
Și-ades cu ele el vorbea.
Avea un zumzet uimitor
Chiar dacă mantia-i lucea în soare,
Se așeza în rândul tuturor,
Dorind să guste viața unui oarecare.
Și-n agitația prezenței sale,
Înaltul vameș la furnici
Aflase că în vale,
În umbra de urzici,
Cu mantia-i lucindă
Pășește-un licurici.
Nu, nu se gândea să-i ceară socoteală
Că a pătruns în lumea sa,
Voia numai să-l vadă-n îmbulzeală,
Însă statura nu îl ajuta.
Și se urcă furnica-vameș
Pe-un fir de iarbă crudă,
Uimindu-se că-n iureș
Se-aude lin o odă...
Și, ascultați, ce uimitor,
Căci licuriciul ridică privirea înspre nori.
Dar, pân’ la nori,
Se-opri la firul cel de iarbă;
Cu el se-opri întreaga lume,
Iar lucruriciul îi zice vameșului pe nume:
-Eu trebuie să intru-n casa ta.
-Dar, vai, eu stau în scorburi,
Și nu sunt niciun cleric,
Și, că să știi, în casa mea e numai întuneric.
-O, tu, mai mare vameș la furnici,
Coboară-n vale, vină!
Căci eu cu strălucirea mea de licurici
Aduc în casa ta lumină.
Precum furnica și Zacheu,
Dorind ca pe Isus să-L vadă,
Urcatu-s-a într-un copac
Să fie mai presus de gloată.
Dar Cel ce vede-n miez de-atomi,
Cel ce veghează galaxii
Își aținti privirea înspre pomi
Și spre Zacheu Își ridică El ochii.
„Zachee, dă-te jos degrabă,
Căci trebuie să intru-n casa ta”
„Doamne, să-mi faci Tu bucuria asta?
Stăpânul cerului ca oaspete,
Iar eu, gazda Sa?”
Și-n mijlocul averii sale,
Zacheu fu cercetat pe loc,
Și a promis cu bucurie,
Primind pe Isus, c-o să lase tot.
Și-atunci Isus, plin de iubire,
A binecuvântat a vameșului locuință,
Căci celor pierduți le dă-n dar mântuire
Și toate astea numai prin credință....
Acum, și tu te urci în dud,
Ai auzit de Isus, de puterea Sa,
Tu printre ramuri de copac
Încerci să Îi vezi Fața,
Dar, înțelege, că-n atâta lume
El Și-a-ndreptat privirea înspre viața ta:
Isus te cheamă azi pe nume
Și trebuie să intre-n casa ta!
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
- Vizualizări: 731
- Export PDF: 1
Opțiuni
De același autor
Din același album
Neemia 9:17 n-au vrut să asculte şi au dat uitării minunile pe care le făcuseşi pentru ei. Şi-au înţepenit grumazul şi, în răzvrătirea lor, şi-au pus o căpetenie ca să se întoarcă în robia lor. Dar Tu, Tu eşti un Dumnezeu gata să ierţi, îndurător şi milostiv, încet la mânie şi bogat în bunătate. Şi nu i-ai părăsit