Nu fi trist căci întristarea,
Ea te va încetini,
Zborul către Țara sfântă,
V-a-ncerca în a-l opri,
De o lași să te apese,
Să o duci nu vei putea,
Căci o întristare este,
Uneori... atât de grea.

N-o lăsa să te cuprindă,
Ea aduce suferință,
Ea aduce deznădejde,
Clătinare... necredință,
Întristarea e durere,
Ea nu este iertătoare,
Nu este nici una care,
Vrea să fie-ocolitoare.

Nu fi trist, a ta privire,
Către ceruri tu ridică,
Să fii plin de bucurie,
Îndrăzneț... fără de frică,
Zâmbetul să nu se piardă,
Viu în inimă să-ți fie,
Și-al tău gând fără-ntristare,
El să zboare-n veșnicie.

Las-o ea ca să rămână-n,
Urma pașilor pe drum,
Întristarea ce-i la pândă,
Să te prind-ar vrea acum,
N-o lăsa, doar bucuria,
Hrană ție să îți fie,
Bucuria este calea,
Ce te duce-n veșnicie.

Nu fi trist tu preaiubite,
Frate-n Domnul, căci Isus,
Bucuros pe drumul crucii,
Cu privirea doar în sus,
Pentru tine, pentru mine,
A răbdat ce-a-ntâmpinat,
Pe cei răi cu a Sa gură,
El ia binecuvântat.

Azi ți-e greu, și-un dor ți-aduce,
Ție multă întristare,
Dar tu să rămâi întruna,
Frate scump doar la izvoare,
Care varsă bucuria,
Care varsă fericirea,
Să fii bucuros în clipa,
Când va fi frate răpirea.