Mai cercetează Doamne
Autor: Diana14  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de DianaGU in 04/07/2021
Mai cercetează Doamne azi pământul,
Din strigăt de durere izbăvit,
Să fie el de Tine prin cuvântul,
Puternic ce-i din ceruri el rostit.

Mai strigă azi Isuse înc-o dată,
Să se trezească cei ce-au adormit,
Mai cheamă-i să se-ntoarcă azi acasă,
Acei care pe drum au rătăcit.

Mai mângâie azi inimi ce-s rănite,
Privirile să le ridice-n sus,
Să știe că doar unul e Supremul,
Vindecător... Acela e Isus.

Mai rupe astăzi lanțurile morții,
Copiii Tăi să fi-eliberați,
Din gropile adânci pline de beznă,
Să fie scoși, să fie ei salvați.

Mai dă și astăzi ceața la o parte,
Să vadă cei ce bâjbâie acum,
Mai clară urma care ai lăsat-o,
Să vadă doar al mântuirii drum.

Rostește Tu cuvântul cu putere,
Adâncul să se-nchidă mai îndat,
Să fie un trecut care chiar astăzi,
Să fie Doamne el de mulți uitat.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 309
  • Export PDF: 1
Opțiuni