Un tânar convertit – nu de mult întors la Domnul,
Era plin de-nflacarare cum e, la-nceput tot omul!
El spunea despre Isus ce i-a dat si lui credinta,
Sa-L priveasca sus pe cruce umilit în suferinta.
Mai zicea ca pentru el S-a rugat în Ghetsimani,
Iar acolo sus pe cruce i-a iertat pe-ai Sai dusmani.
Fiind tânaru-acesta chiar la dragostea dintâi,
Povestea ca pentru Domnul n-au gasit un capatâi,
Unde sa-Si aplece capul pentru-a sta si El un pic,
Iar în lipsuri si-apasare, unii nu I-au dat nimic!
Mai spunea ca Domnul slavei a venit din cer si-a plâns,
Ca acel care-L accepta sa nu fie-n veci învins.
Nu lasa sa-i scape-odata sa nu spuna despre El,
Ce-a facut din viata lui – o comoara de Betel.

Dar tânarul nostru – ne-nfricat si plin de zel,
S-a-ntâlnit cu Bun de Gura ce n-avea în viata tel.
Se vedea desteptul lumii la sfârsit acum de veac,
Ce credea ca pentru dânsul mântuirea e un fleac!
Când i-a spus acest crestin ca Mesia e Cristos,
Care iarta si accepta pe tot omul pacatos,
L-a si repezit cu vorba ca-n Isus nu poate crede,
Ca-i naiv acela om care crede pâna...vede!

-Dragul meu,
Scriptura-nvata cum acum abia ti-am spus,
Ca din cer veni Lumina când S-a coborât Isus.
Noi prin El avem o cale ce strabate-n Univers,
Ca prin ea sa mergem bine fara-a da ’ndarat din mers.
-Dar – îi zise carturarul – eu nu-ti cred a ta Sciptura,
Chiar de-mparte prin multime si o buna-nvatatura!
Cum sa cred asa o Carte depasita, foarte veche?
Si de-ar spune-o lume-ntreaga ca nu ai la ea...pereche.
Eu, ca un barbat integru cu destula-ntelepciune,
Cum sa cred în Cartea Cartii, ca nu-i doar o-nselaciune?
-Dar – interveni baiatul – scrie clar în Sfânta Carte,
C-a venit Isus din ceruri sa ne scape de la moarte!
-Sa ma-ncred eu în Cristos – pârga celor adormiti?
Ar putea-nsemna aceasta, ca-s iesit de tot din minti!
Spui ca noi purtam acuma chipul lui Adam firesc,
Iar atunci vom fi în slava cu a Celui Sfânt ceresc?
Cum sa cred ca din morminte vor iesi într-o clipeala,
Fara ca sa lupte-n mine nici-o umbra de-ndoiala?
Eu nu pot sa cred din „astea" cu pacate „ispasite",
Fiindca-i plina-acum Planeta de religii depasite.

Si iata-l pe-nteleptu-acesta cu a sa încredintare,
Când ajunse sa se culce nefiind de loc în stare,
Sa adoarma ore-n sir, caci gândea acum „aparte":
„C-a venit Isus din ceruri sa ne scape de la moarte"!
„Bine, eu vad si cred, în corpuri pamântesti,
Dar sa-mi stric eu mintea cu basme...evreiesti?
Ma uit ca pier atâtia si morti cu totii sunt!
Cum ar putea ‚de-odata’ sa iasa din mormânt?
Poate trupul descompus – în procesul putrezirii,
Sa iasa iar la viata printr-o forta-a nemuririi?
E buna-asa credinta – cu rost si de folos,
Cum zic mereu crestinii ca o da Isus Cristos?
Doamne!
De existi ‚cumva’ cum atâti creduli-au spus,
As vrea sa-mi dai putere sa cred, sa-Ti fiu supus!
Te rog Isuse Doamne de esti si ma auzi,
Acela din Scriptura – ce-ai dat urechi la surzi –
Fa sa-Ti percep si glasul de ai asa putere,
Sa cred si eu de-acuma în Marea Ta-nviere."

Si cum statea în ruga – gândind si suspinând,
Aude-atunci un susur soptindu-i tandru, blând:
„Eu sunt Acel ce sunt din vesnicii în vesnicii exist,
De vrei sa ai dovezi Eu pot sa mai insist!...
Vrei sa-ti spun de Terra din bezna-ntunecata,
Când i-am pus lumini si-o bolta înstelata?
Vrei sa-ti spun c-a fost odata Pamântul gol, pustiu,
Iar Eu i-am dat viata prin tot ce este viu?
Vrei sa-ti spun c-am fost odata pe Terra zbuciumata,
S-aveti în vesnicie pe Dumnezeu ca Tata?
Eu Alfa si Omega – Acel fara-de-nceput,
Am pus întelepciune sa-l fac mai priceput –
Pe omul care vrea si-Mi cere cu cainta,
Il umplu cu putere sa creasca prin credinta.

Fiindca trupul descompus - în procesul putrezirii -
Va iesi din nou la viata printr-o Forta-a nemuririi.
...E buna-asa credinta - cu rost si de folos -
Cum, prin Duhul Sfant, ne-o da Isus Cristos.