Cel ce m-a creat pe mine, știe cand adânc eu plâng,
El cunoaște și-al meu zâmbet, zborul meu de-i lin sau frânt,
El îmi știe și privirea, disperată uneori,
Care caută ieșirea, întâlnind doar reci fiori.

A mea inimă o știe, ce iubesc știe doar El,
Îmi cunoaște și pornirea, și al vieții mele țel,
Relele ce mă-nconjoară, înspre mine când pornesc,
El le știe, ridic mâna, chem prezența ce-o iubesc.

Cel ce m-a creat pe mine, este-un Rege, doar El știe,
Când sunt plin de întristare, sau când sunt de bucurie,
Mi-a făcut mereu dreptate, Tatăl meu ceresc și sfânt,
Ca să am eu propășire, pe-al meu drum de pe pământ.

Îmi cunoaște-ngrijorarea, știe și a mea dorință,
Căci așa cum este astăzi, El iubește-a mea ființă,
L-al Său piept mă strânge-ndată, când furtuna se pornește,
De nimic nu mi-este teamă, căci un sfânt mă ocrotește.

Cel ce m-a creat pe mine, înțelege-a mea tăcere,
Când ea este mai adâncă, mă ridic-o mângâiere,
Care este-atât de blândă, este tot ce îmi doresc,
Când pe drumul vieții mele, doar tăcere întâlnesc.

El cunoaste-a mele vise, El le face-adevărate,
El îmi este desfătare-n zilele mai supărate,
Știe că doar El îmi este-a mea plăcere azi în toate,
Și în clipele din ziuă, dar și-n cele vii din noapte.

Cel ce m-a creat pe mine-i unul singur... Dumnezeu,
Știe când să îmi trimită ajutor mie mereu,
Este Cel ce-mi stă în față, calea grea s-o netezească,
Ca nimic pe ea vre-o dată, să poată să mă oprească.


Doar El este azi Olarul, ce din nou m-a modelat,
După voia Sa Regească, numai după bunul plac,
Știe orice-a mea nevoie, când în viață eu o am,
De n-ar fi, aș fi azi praful, vieții ce o rătăceam.