Privesc cu ochii-adânc în mine
La clipe când n-am fost ca Tine,
Când am greșit, și-n îndurare,
M-ai pus din nou pe a Ta cale.

Privesc cu ochii-adânc în mine
La clipe când am fost ca Tine,
Când Te-am urmat fără-ntreb,
Și am ajuns sus pe Horeb.

Privesc în jur până departe
Și văd, ca scrise într-o carte,
Dureri și bucurii, -mpreună,
Și amintirea mi le-adună.

Clipe cuminți de liniștire,
Clipe absurde de-amuțire,
Speranțe zeci, zâmbete calde,
Lacrimi curgând pe față-n salbe.

Văd pași vioi, ce urcă munții,
Sau pași greoi pe fața punții.
Văd oameni care vin sau pleacă,
Izvoare care curg sau seacă.

Văd întuneric ce-mpresoară,
Și cum o Rază se strecoară.
Văd înapoi, în vale, calea
Ce am urcat, dorind salvarea.

Văd ce-am făcut și este bine,
Sau ce-am greșit și mi-e rușine...
Văd tot ce-am câștigat cu trudă,
Și ce-am pierdut pe-a vieții undă.

Sub ochii mei apare-amarul,
Dar și dulceața ce-mi dă harul,
Ușile ce-mi sunt închise,
Dar și intrările deschise.

Cuprind în amintire greul,
Ce a zdrobit în mine eul,
Când am crezut că pot ceva
Fără să am prezența Ta.

Văd rugăciunile ascultate,
Dar și pe cele murmurate.
Văd lupta ce o duc mereu,
Dorind ca să rămân al Tău.

Așa privesc, să pot să știu
Că sunt un om de carne, viu,
Și fiică m-ai chemat să-Ți fiu. -
Sunt cel de șapte ori lovit,
Pe care-l faci neprihănit.
(înaintare)