O rugăciune vie înalţ pe-un ţărm de pace!

La malul mării mă gândesc
La viaţa de vecie,
Făcând spre Tine, Crai Ceresc,
O rugăciune vie

De-a mă-nsoţi, păşind pe prag
În visul de-altădată,
Când mă-avântam în zbor cu drag
Spre-o lume minunată!

De ce mă simt ca un boem
În fiecare clipă
Când scap de stres ca de-un blestem
Sub blânda Ta arípă

Şi pot să-adorm, privind distrat
Vreun val întins cuminte
Ca un covor preaînspumat
Pe un nisip fierbinte?

De ce mi-e gândul mai senin
La răsărit de soare?
De ce mi-e vis parfumul fin
Al undei trecătoare?

De ce mi-e mintea templu ud
De rugăciuni aparte
Când văd vreun pescăruş zălud
Ţipând în zbor departe?

Nu ştiu şi nici răspuns nu cresc
La tot ce mă-nconjoară!
Dar sigur vreau să-Ţi mulţumesc
O, Doamne-a câta oară

Pentru momentul călător
Din clipa cea divină
Ce face iar un visător
Să plângă, când se-nchină!