Nu-mi va tulbura vre-o dată,
Inima nici un suspin,
Chiar de-mi va fi-n viață gustul,
Zi de zi ca de pelin.

Știu că drumul vieții mele,
Va sfârși-n brațele Sale,
Chiar de azi pe el mi-e pasul,
Bâjbâit... și mai agale.

Nu-mi va tulbura vre-o dată,
Lumea azi a mea privire,
Este ea nedezlipită,
De Isus... de nemurire.

Cel ce mie-mi este țintă,
Este unica iubire,
Ce-a umplut a mea ființă,
Doar cu pace... fericire.

Nu-mi va tulbura pământul,
Cu-a lui grijă... ce simt eu,
Nimic nu mă va desparte,
De Isus... de Domnul meu.

Ce simt eu... nici o putere,
Care este pământească,
N-o să poată niciodată,
Să iubesc ca să oprească.

Nu-mi vor tulbura nici gandul,
Vijelii tulburătoare,
Doar spre ceruri printre ele,
Îi voi spune ca să zboare.

Să nu poposeasc-o clipă,
Gândului eu îi voi spune,
Căci o poposire-i gura,
Ce l-ar vrea... o-ntreagă lume.

Nu-mi va tulbura ființa,
Timpul ce-i venit... ce-i greu,
Este-un timp ce-i scris pe-o foaie,
Sus în cer... de Dumnezeu.

După toate când vor trece,
Vreme, timpul, clipa grea,
Va veni doar răsăritul,
Ce sfârșit nu va avea.

Va fi dimineața care,
Va fi fără de apus,
Care-i mult azi așteptată,
De priviri ce stau în sus.

Nu le tulbură o clipă,
Gălăgia pământească,
Sunt azi adâncite-n slava,
Regelui... acea cerească.