Sunt o floare în grădina veșnicului Împărat,
El petalele, tulpina, rădăcina mi-a udat,
Și după o lungă vreme, astăzi eu am înflorit,
Pentru Cel ce pentru mine a luptat... a biruit.

Îmi deschid încet azi floarea, sub un cer care-i senin,
Ce mă face-ntotdeauna, eu de pace să fiu plin,
L-a deschis El pentru mine, ca fiorii de iubire,
Să coboare-n orice clipă, dându-mi dor de nemurire.

Cresc încet cu-a mea privire, spre Acel ce mă-ngrijește,
Floarea inimii ascunse, pentru El azi înflorește,
Nu-mi va ofili vre-o dată, fericirea ce-a crescut,
Sub acele raze sfinte, chiar de la un început.

Sunt hrănită de prezența, ce mereu mă înconjoară,
Ea dă aripi vieții mele, care înspre ceruri zboară,
Printre lacrimile vremii, ce din nori ușor azi curg,
Zboară-ncet din zorii zilei, până vine un amurg.

Vreau să fiu mereu o floare, în grădina Celui sfânt,
Îngrijită și crescută-n vijelii pe-acest pământ,
De puterea din iubirea ce-am văzut-o zi de zi,
Când mă-mpiedica adâncul, pentru cer a înflori.

Grădinar să-mi fie Domnul, Cel ce-i viu... adevărat,
Îmi doresc... atât în viață, fie veșnic laudat,
Pentru El deschid azi floarea, căci eu mult... mult îmi doresc,
În grădina minunată, Domnului să-i înfloresc.