Am obosit Părinte de-atâta alergare
Și trupul de țărână se tânguie și doare...
Se lasă înserarea și iar mă-ndrept spre Tine
Să ștergi îngrijorare și lacrimi și suspine...
Tu știi ce slabă-s Doamne... cunoști a mea ființă
Știi când mai cad pe cale și când am biruință
Tu gândul mi-l cunoști chiar dacă nu-i născut
Și iei aminte Doamne la tot ce m-a durut...
Am obosit Părinte să tot alerg în viață
Să nu-i văd frumusețea și nici a ei duceață
Căci zorii dimineții dau startul și pornesc
Din goana mea nebună e greu să mă opresc
Dar azi sunt obosită de trudă și-alergare
Sunt obosită Doamne de-atâta-ncrâncenare
Și-aș vrea un strop de pace, de sfântă mângâiere
În trupul slab s-aducă credință și putere!
Încet se lasă seara... fereastra o deschid
Și sorb răcoarea serii... Aș vrea să Te cuprind
Cu brațele de rugă ca-n vremuri de demult
Când nopțile târzii stăteam să Te ascult...
Îmi fac curat prin gânduri... dau dorului aripă
Și Te aștept Părinte chiar numai pentru-o clipă
Să vii în cămăruță... ușor să mă atingi
Și orice duh de teamă cu dragostea-Ți să stingi
Și-apoi Te rog Părinte să-mi dai înțelepciune
S-aleg o cale dreaptă... să fac doar fapte bune
Și când prea obosită voi șchiopăta să știu
Că brațul Tău mă poartă pe mare, prin pustiu...
Cu reverență Tată m-aplec... e noapte-adâncă
Dar sufletu-mi tresaltă... cu bucurie cântă:
”Eu am în cer un Tată ce-mi dă mereu putere
Și-n clipe de-ncercare îmi este Mângâiere!”

Vulcan-13-07-2021

Mary