Cât de repede se trece, ceasul vieții pe-al ei drum,
Amintirile cu timpul din trecut, e viu și-acum,
Cât de iute fuge ceasul, așteptat ce-a fost mereu,
Căci în grabă sunt azi toate, se grăbesc spre Dumnezeu.

Repede se scurg și anii, chiar de grei sunt uneori,
Noapte-a-n grabă ea se trece, sunt grăbiți și-al zilei zori,
Toate înspre El aleargă, cât mai iute-ar vrea să vină,
Cel care-a murit pe cruce, fără pată, fără vină.

Vântul bate mai în grabă, lanu-l scutură îndat,
Boabele se coc mai iute, spicul cheam-un secerat,
Apele ce-s curgătoare, azi la vale se grăbesc,
Toate vor să-l întâlnească, pe-a-l lor Domn... și se grăbesc.

Iarba iute încolțește, sub un răsărit de soare,
Ce se-ascunde ca să vină, asfințitul cu splendoare,
Strigă zorii dimineții, noaptea iute ca să plece,
Să răsară din nou ziua, doar așa vremea va trece.

Trec azi zilele, trec anii, sunt împinși ei în trecut,
Să îi țină-n loc nu poate, nici s-o ia de la-nceput,
Printre ei și noi ne trecem, uneori așa grăbiți,
Dar nu stim... suntem azi oare, pentru ceruri pregătiți.

Suntem gata de plecare? , de grabim azi pe pământ,
Toți venirea Celui care, este-un Dumnezeu... un sfant,
Suntem gata? , de se-aude pân-la cer cum toți strigăm,
Vino Doamne, ia-ne-acasă, ooo... Isuse te rugăm.

Totul astăzi se grăbește, un sfârșit ca să apară,
Vrea pământul, vrea poporul, tot ce-aici ne înconjoară,
Să fim treji căci timpul fuge, nu știm când El va veni,
Tot ce știm este că-ndată, pe un nor va coborâ.