Un pastor crestin
Autor: Gheorghe Barbu  |  Album: La inceput Dumnezeu  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de gicabarbu in 13/11/2006
"...Daca îi este foame vrajmasului tau, da-i sa manânce;
daca-i este sete, da-i sa bea; caci daca vei face astfel,
vei gramadi carbuni aprinsi pe capul lui" (Rom. 12.20)

Un pastor crestin s-a dus la o sora "credincioasa",
Ca sa vada cum se simte si de este, sanatoasa.
I-o fi spus el poate multe de credinta, din Scriptura,
Fiindca tot dorea pastorul sa-i mai dea si-nvatatura.
(Auzise despre ea ca-e o sora tare slaba,
Caci, între ea si o vecina se traia de mult în vrajba!).
- Spune sora cum te-mpaci cu distinsa ta vecina,
Caci în jurul tau se-aude, ca-i mai dai si tu...pricina!
- Frate, ca sa fiu cinstita, sunt mai tare întristata,
Fiindca iata-a mea vecina nu ma-"nghite" niciodata!
Nu mai vrea sa ma suporte si îmi face mult necaz,
Caci nu poate sa ma uite, cum i-am "zis-o la obraz".
- Inteleg, dar ia sa-mi spui, cu carbuni ai încercat?
Multi ce-aveau asa probleme, pusi aprinsi s-au descurcat!
- Daaa...recunosc ca nu, si ma simt chiar depasita...
Insa eu am încercat doar...cu apa clocotita!
Si de-atunci de când cu apa am dorit s-o oparesc,
Parca tot mai rea e vrajba si nu pot s-o mai iubesc!

- Mai femeie, nu se poate s-o urasti caci e pacat,
Domnul când a stat pe cruce ne-a iubit si ne-a iertat!
Daca nu iertam pe oameni cum ne iarta El de toate,
Nu vom fi iertati de Domnul, sa scapam de chin si moarte!
O femeie credincioasa la dusmani ea rau nu face,
Când se-mbraca cu blândete sa traiasca bine-n pace.
Doar când face numai bine, chiar de e tratata rau,
Ii arata prin credinta ca e Domnu-n duhul sau.
Când faci bine cu iubirela dusmanii tai distinsi,
E o jertfa-atât de sfânta folosind carbuni...aprinsi!

...Gândeste-te un moment! Uite acum de sarbatori,
Cumpara si du-i si ei un buchet frumos de flori!
Ai putea ca printre flori sa "strecori" si rugaciuni,
Si-ai sa vezi cum se revarsa de la Domnul si minuni.
El înmoaie inimi tari si de-ar fi din stânci de piatra,
Daca noi vom pune-n soba toti carbunii de pe vatra.

*

Si s-a dus si-a cumparat pentru a-si cinsti vecina,
Un buchet de flori frumoase, cum promise-atunci crestina.
Un zâmbet, însotit de-o floare cât si-o mâna calduroasa,
Pot sa mai dezghete inimi facând viata mai frumoasa.
Când faci bine-n jurul tau dovedind ca esti crestina,
Le arati în felu-acesta ca le ierti întreaga vina.
Când faci bine la dusmani sa-L slujesti pe Dumnezeu,
Tu aduni carbuni aprinsi peste capul celui rau.
Numai Dumnezeu e-Acela ce-I cu drept de razbunare,
Iar prin El avem putere sa-mpartim a Sa iertare.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1702
  • Export PDF: 6
Opțiuni