Pierdurăm dragostea dintâi,
În lumea poftelor alese
Precum a celor din Efes
Ce voia Domnului au înțeles,
Ce au răbdat și suferit diverse.

Pierdurăm râvna Evangheliei păcii,
Ce la început ne cotropea,
Răspândind a Sa lumină
Și trăind o sfânta disciplină,
Oh, Doamne, cât de ușor totul părea.

Pierdurăm ținta alergării noastre,
Îngrijorați de ce vom mai mânca
Oare ‘om culege roada din semestre?
În loc de a Te glorifica…
Oh, Doamne, dar dacă vor seca?

Pierdurăm bucuria Mântuirii,
Și rugăciunea, clocotind în adunări
Pierdurăm glasul ce răsuna-n cântări,
Pierdurăm cercetarea răsăririi,
Și-al Duhului Cel Sfânt fiori.

Pierdurăm Sfânta Sa înțelepciune,
Ce-o dată-n noi s-a coborât
Pierdurăm și a noastr’ promisiune,
Când Să-L urmăm am hotărât,
Oh, Doamne, multe sunt, ce azi ne-au doborât.

Am mai pierdut nădejdea vie,
Ce prelucra desăvârșit răbdarea
Trecând ușor peste ‘ncercarea,
Ce avea să aducă bucurie,
Lucrând în noi o mărturie.

Am mai pierdut fierbinta rugăciune,
Când Duhul Sfânt se cobora
Ce ‘ntreaga adunare, bucura
Și fiecare suflet, umplut de compasiune,
Oh, Doamne noi oare, când vom mai zbura?

Iar astăzi, pierdem cu toții harul,
Zăbovind, pe-al vieții noastre drum,
Vedem, cum toate se transformă-n scrum
Precum ne-a spus mereu Olarul,
Uitându-se la noi, plângând…

În chinuri și dureri, strigăm cu toții,
În lacrimi și-n suferinți mereu,
Așteptând făgăduința vieții
Căci a te păstra curat, devenita tot mai greu.

Amin