Aș vrea credința mea, să fie nemișcată,
Și inima Isuse, Ție să ți-o dau toată,
Aș vrea ca pasul meu, pe-al Tău să îl urmeze,
La poala crucii Tale, aș vrea să se aseze.

Aș vrea să pot Isuse, doar Ție să îți spun,
Să-ți spun tot ce m-apasă, să-ți spun că pe-acest drum,
O neputință mare, o deznadejde-adâncă,
Mă urmărește Doamne, în noapte mă aruncă.

Aș vrea ca apăsarea, să nu mă amăgească,
Să nu-mi fie sădită, ... în inimă să crească,
Căci se hrănește Doamne, cu rătăciri ce-s dese,
Din lumea care-i plină, de rătăciri culese.

Aș vrea să nu fiu ținta, săgeților ce vin,
Căci mi-aduc tulburare, cădere și suspin,
Mi-aduc durere-n suflet, aruncă peste mine,
O pătură de ceață, și-atunci... eu nu văd bine.

Nu vreau ca drumul vieții, să-mi fie numai drept,
Vreau Tu să-l plănuiești, dar Doamne și-al Tău piept,
Să fie-n planul care, Tu sfinte l-ai făcut,
Atunci când greul vine, pe el să plâng tăcut.

Eu Doamne doar cu Tine, pe-acest drum voi putea,
Să-ți înțeleg lucrarea, și voia ce-i a Ta,
Cu Tine voi răzbate, prin viața zbuciumată,
Ca să ajung la Tine, iubitul meu sfânt Tată.