Vine seara pe-nserate, se aude-un susur blând,
Ce cu mine intră-n noapte, singur să nu fiu nicicând.

Mă adoarme cu blândețe, este el un vegheator,
Ce coboară lângă mine, prin al Duhului fior.

El nu lasă nici-o clipă, teama haină să îmi fie,
Chiar de tristă este noaptea, el mi-aduce bucurie.

Chiar de-i beznă, mi-e lumină susurul ce-i auzit,
El este acel ce-n noapte, pasul mi-a călăuzit.

Vine seara... dar mai vine, Cel pe care îl iubesc,
Căci mereu... mereu în noapte, luptă când eu obosesc.

Când puterile străine, pradă vor ca să le fiu,
Într-o vreme-ntunecată, ce-i în noapte-n ceas târziu.

Dar Acel ce mi-e iubire, sunt și eu de El iubit,
Nu mă lasă niciodată, ca să fiu eu înghițit.

De vre-o șoaptă-n întuneric, de vre-o gură ce răcnește,
Când sub stele cânt întruna, Celui ce mă ocrotește.

Vine seara, care este răsăritul cel de noapte,
Cel ce-n zi a fost cu mine, și în ea îmi este-aproape.

Legănat sunt eu de-un susur, ooo... cât e de minunat,
Chiar de-s legănat în noaptea, ce-a venit pe înserat.

Nopțile-mi sunt liniștite, în tăcere când ascult,
Susurul ce-mi spune mie, că-s iubit atât de mult.

Nu mi-e teamă de vre-o noapte, căci în ele singur eu,
Nu voi fi, cu mine-i Domnul, și cu El... nimic nu-i greu.