Se grăbește astăzi vremea, iute trece printre noi,
Este plină de suspine, de necazuri și nevoi,
Dar e cea care vestește, că-i aproape un sfârșit,
Care este și el astăzi, unul ce-i așa grăbit.

Vrea să vină să aducă, răsăritul ce nu are,
Asfințit... o veșnicie, plin el este de splendoare,
Se grăbește să aducă, suferinței un sfârșit,
Celor triști doar bucuria, veșnică din infinit.

Fug și stelele... aleargă, noaptea ele o grăbesc,
Să se-ascundă vor... ca zori-n dimineți ce se ivesc,
Ei să vină... să se treacă, vremea-n loc ca să nu stea,
Ea să fie mai aproape, clipa când ne-om înălța.

Norii vin, dar iute pleacă, vânturile se grăbesc,
Valurile mării astăzi, un întins îl dezvelesc,
Se ascund chiar în adâncul, ce mereu a ridicat,
Peste-acest pamânt doar valuri, ce adânc l-au tulburat.

Arșițile ce sub soare, ele-desea se ivesc,
Orice uscătură astăzi, să o ardă se grăbesc,
Ca să curețe pământul, căci îndată va veni,
Cel ce va culege rodul, care astăzi va-nverzi.

Se grăbește chiar și apa, care este curgătoare,
Chiar de-n vale ea ajunge, nu se-ntoarce la izvoare,
Un pământ uscat o-nghite, dar nicicum nu se oprește,
Curge fără încetare, spre sfârșit ea se grăbește.

Toate se grăbesc... chiar graba... este azi așa grăbită,
Nimenea nu-i stă în cale, de nimic nu e oprită,
Căci ea știe... de-și grăbește, pasul ei, îndată vine,
Cel ce-acasă ne va duce, și pe mine... și pe tine.

Ne va duce Cel ce astăzi, strigă El neâncetat,
Să grăbim cu toții pasul în sfințire căci îndat,
Cel ce strigă, cel ce cheamă, El în grabă va veni,
Timpul scurt de pregătire, va fi cel ce va sfârși.