( Luc.13.25-30; Apoc. 20. 5-15)

Vine-o zi a socotelii sub semnul acuzarii,
Sa-mpinga miriade spre lagarul pierzarii
Si de-ar fi sa strige cu lacrimi amânare,
Nimeni n-o sa fie sa dea o suspendare.
Neplacuti vor fi sa-ajunga la un loc,
Cu Sarpele cel vechi cazati în iaz de foc.
Ar fi dorit sa iasa de-ar fi avut putere
Dar dincolo ruga nu duce la-nviere.
Vor fi în deficit de spatiu si de vreme,
Aceasta se putea în viata ca sa-L cheme.
Se-nselau crezând, ca trece neatent
Si nu le vede starea - Cel Omniprezent.

Or spune multi atunci: " Doamne suntem buni
Caci pe strada noastra savârseai minuni,
Si asa prin viata noi spre cer am mers,
Doar atât ca-n lume n-am marsaluit invers.
Obstacole destule erau de depasit,
Dar greu peste masura de-nfrânt si ocolit.
Nu ne-am straduit sa fim mai constienti
Sa nu primim verdictul - contravenienti.
Noi vedeam si-aici principiul comutarii
Ca esti prea bun Isuse sa ne dai pierzarii.
Apoi aveam si griji trudind de-atâtea ori
Sa fim piosi si sfinti si cât mai rabdatori.
Refuzam ispita - dar ca omul cel labil -
Treceam printre zavoaie ca timpul instabil.
Ascundeam pacatul în orice conjunctura,
Sa creada cei din jur ca mergem prin Scriptura.

Multe ne pareau porunci facultative,
Ce tineau de triburi si natii primitive!
Ne-ndemnai prin unii prea simplu instruiti,
Cerându-ne rabdare si-n slujba rânduiti.
Multe la crestini pareau atât simple,
Ca n-ar putea vreodata aidoma sa se-ntâmple.
Vine omu'n viata predestinat la moarte,
Poate asa sa aiba de-a-nvierii parte?
El ajunge-n lume rânduit sa piara,
Cine-ar fi crezut ca vine-n viata iara?
El se naste, traieste si apoi dispare,
Cine-ar fi crezut ca vine-o separare?
Unele pareau o neîngaduita-alerta,
Dupa cum si viata era mereu incerta.

De primeam acestea ce-atunci ne-au stingherit,
N-am fi ajuns aici în chinul nesfârsit.
Caci luate-n calcul mai viu neîndoios,
Puteau sa-ndrume viata spre harul lui Cristos.
Scripturii ne-am opus de ea sa tot depindem,
Cautând cu lumea mai mult sa ne deprindem.
Mai nutream speranta ca Domnul Bun purta-va
Grija sa n-ajungem sa ardem ca si pleava"...
*
...Si daca necredinta-mpinge pe cel neobidient,
acolo unde focul este permanent,
Vino, scumpul meu, vino la Isus fara a te teme,
Acum cât se mai poate si înca mai e vreme.
Si nu uita ca-n ceruri mai este Avocat,
Ce cu rabdare-ti iarta noianul de pacat.
De privesti la cruce spre jertfa lui Cristos,
Vei putea sa scapi de-acest contecios!
Acum doar pe pamânt îti da El gratiere,
Indreptându-ti pasii spre prima înviere.