Când ai spus ultima dată "Doamne,Vino"?
Autor: Iany Laurenciuc  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de Adag_9 in 20/07/2021
Când ai spus ultima dată:
"Doamne, vino mai curând!"?
Îți mai este soră, frate,
Dor să pleci de pe pământ?

Când ai spus ultima oară
"Doamne, vino, du-mă acasă!"?
Îți mai este dor, Fecioară,
Cu Isus să stai la masă?

Dacă nu ți-e dor de Mire,
Ce alte doruri te frământă?
De nu-ți vii acum în fire
Vei lipsi la marea nuntă. .

Pentru cin' alergi ca umbra
De n-ai timp să faci o rugă?
Pentru cine-ți dai tu vlaga
Într-o vreme atât de sumbră?

Mai aduni sau risipești
În plăceri și în desfrâu?
Rodul spune cine ești,
Neghină sau bob de grâu.

Dacă nu trăim ce-i scris
În al Domnului Cuvânt,
Zborul nostru-i compromis,
Vom rămâne pe pământ.

Duhul și Mireasa srigă:
Vino Doamne mai curând!
Cine aude, așa să zică:
Du-ne acasă, Miel preasfânt!
Este-aproape ziua mare,
De profeți mult așteptată.
Strigă sfinții de sub altare,
E încordată lumea toată. .

Noi privim de aici din vale
Spre albastrele coline.
Credincioșii în așteptare
Stau cu candelele pline.

Ceru-ntreg așteaptă clipa,
Pregătirile sunt gata,
Jos în vale Porumbița
Strigă: "Vino! MARANATA!"

Tu-L aștepți? El vine oricum.
Pregătește-te de zbor,
Pașii Lui se-aud pe drum.
Vine Domnul domnilor!

Mai priviți la veșminte,
La candelă, la ulei,
Nu uitați de-acele sfinte,
Vine Domnul, frații mei!

Nu vă mai uitați în urmă,
Nu plângeți după Sodoma,
Toate visele le curmă,
Focul, în curând va fi aidoma.

Căci stricații, sodomiții,
Au ajuns la apogeu,
Vor sorbi cupa mâniei,
Și în iad sub curcubeu.

În Sodoma și Gomora
Oamenii a ars de vii,
În mânia Lui, Stăpânul,
A șters cetățile din temelii.

Dumnezeul nostru Sfânt
Nu poate privi păcatul.
Plini de groază, tremurând,
Vor da ochii cu Împăratul.

Toți stricații, cei nedrepți,
Dar și-acei nepăsători,
A lui Cain strănepoți,
Vor pieri până în zori.

Nepăsarea și azi îi ține
Pe mulți frați în mreaja ei.
"Avem timp când El revine,
Ca să căutăm ulei. ."

Așa spun nechibzuiții,
Acei ce dorm azi în Sion,
Prinși de patimile firii,
Legănați ca și Samson.

Acei cu vasele uscate,
Obosiți și fără vlagă,
Vor rămâne în miez de noapte,
Bătând la uși prin lumea largă.

Vrei să rămâi stâlp de sare
Jos la chin și la urgie
Sau să pleci la sărbătoare,
Cu Isus în veșnicie?

Domnul vine, Maranata!
Pregătește-te de zbor!
Haina să-ți fie curată,
Untdelemn să ai în ulcior.

Umple-ți, frate, zilnic vasul,
Mai repară a lui fisuri,
Pe genunchi să-ți faci popasul,
Scaldă-ți ochii în Scripturi

Ca să poți sfârși cu bine
Alergarea pe pământ,
Când Hristos pe nori revine,
Tu să fii găsit veghind.

Când ai spus ultima oară
"Doamne, vino mai curând!"?
În ochii Lui ești o valoare,
Nu da cerul pentru pământ!

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 673
Opțiuni