Vin azi cu recunoștință, Doamne eu în fața Ta,
Ce-ai făcut Tu pentru mine, și ce faci... nu pot uita,
Alinarea e adâncă, când adâncul e atins,
De un foc al suferinței, ce mă vrea să fiu învins.

E-un adânc ascuns de mine, să-l cunoască nu aș vrea,
Cei ce nu îmi știu durerea, Doamne căci ar murmura,
E-un adânc ce-i doar de Tine, de-a Ta mână mângâiat,
E al inimii în care, ea se zbate ne-ncetat.

N-ai îngăduit Tu Doamne, să mă smulgă din pământ,
Răcnetul, și pentru asta-ți voi sluji mereu cântând,
Imnurile biruinței, și-a răbdării voi cânta,
Umbrele întunecate lângă mine să nu stea.

Vin să-ți mulțumesc eu Ție, că de Tine-am fost mereu,
Înțeles în clipa-n care, încurcat pe cale eu,
Rătăceam printre acele, vorbe goale ce s-au spus,
La un loc larg eu de Tine, scos am fost privind în sus.

Trecere mi-ai făcut mie-n fața celor ridicate,
Ziduri ce-mi opreau privirea, când priveam eu mai departe,
Când își deschideau și gura, ape tulburi aruncând,
Peste mine să mă vadă-ntins azi Doamne la pământ.

Dar Tu n-ai lăsat puterea, cea străină să îmi ea,
Pacea, dragostea ce mie, Tu mi-ai dat-o-n viața mea,
Îți voi mulțumi întruna, pentru harul ce-ai lăsat,
El în viața mea să curgă, este-atât de minunat.