Vâslim spre malul unde ne așteaptă,
Un început de viață pentru noi,
Dar și-un sfârșit în care se-aud lacrimi,
Ce cad și azi în luptă, în război.

Vâslim fără-ncetare chiar de marea,
Ridică numai valuri din adânc,
Ce vor să ne înghită dar în barcă,
Cu noi mereu la cârmă e un Sfânt.

Pe marea vieții-ntâmpinăm suspine,
Dar nu ne vom opri... înaintăm,
Spre-Acel ce-i începutul și sfârșitul,
Spre El nicicând noi nu ne scufundăm.

Sub umbre răcoroase azi adesea,
Plutim plini de credință căci toți știm,
Nu umbrele sunt veșnice ci Domnul,
Și astăzi doar spre El cu toți plutim.

Chiar dacă uneori e tulburată,
Chiar dacă este rece uneori,
Ea despicat-a fost cândva de Domnul,
Nu poate să ne umple de fiori.

De-acei fiori ce-s plini ei doar de teamă,
De-acei fiori pripiți care șoptesc,
Ce-ncearcă astăzi bărcile pe mare,
Să le întoarcă dar nu reușesc.

Vâslim mereu chiar greul dacă vine,
Privim azi în furtună după val,
Și prin credință-n față ni se-arată,
O licarire... este ea pe mal.

E cea care ne spune cât de-aproape-i,
Sfârșitul vremii care a venit,
În care toți vâslim cu-atâta trudă,
Împiedicați de-adâncul răscolit.

Ne spune de simțim azi oboseală,
Pe marea vieții să nu ne oprim,
Nădejdea și credința să ne fie,
Acele azi prin care noi vâslim.