Tu ești Dumnezeul meu
Deși-s pământ uscat, fără de apă
Țărână adunată la un loc
Sunt doar o pulbere udată
Zdrobită... frământată... uscată apoi în foc...
Tânjesc s-ating din nou mâna Dumnezeiască
Ce mi‐a dat chipul acesta trecător
Aștept să-mi vină rândul modelării
Să potrivesc în locul meu din cer
Aștept să vină El în pragul serii
Să-I aud vocea și să mă-nfior...
Atât de mult iubesc Locașurile Tale
Simt pentru ele atâta dor...
De-acolo văd cât ești de Mare
De-acolo văd cât ești de Sfânt
Văd slava Ta cum se coboară
La sfinți Tăi de pe pământ...
Iar Bunătatea Ta e atât de prețioasă
Cum nu-i nimic asemeni pe pământ
Mult mai presus de tot ce-nseamnă viață
Doar bunătatea Ta cu zile m-a ținut
Nu sunt cuvinte-n lumea asta mare
Să-Ți pot aduce laude deajuns
Când îți înalț din inimă Osanale
Și mâinile mi se ridică-n sus
Chiar dacă aș ști cânta ca-n ceruri o cântare
Și aș cânta din zori până-n apus
Eu știu că tot n-ar fi deajuns...
Și-n așternut când mă gândesc la Tine
Și adorm visând la bucurie...
Cum să-mi fii pricină de veselie
Știu... tot nu poate fi deajuns...
Cu dreapta Ta când mă-nsoțești
Cu bratul Tău mă sprijinești
De mai apar și piedici pe cărare
Eu m-odihnesc la umbra aripilor Tale...