Se deschide-ncet azi cerul, tot încet, blând și duios,
Se aude glasul care, El răsun-așa frumos.
Pe acel căzut... El glasul, îl ridică-ncetișor,
Îi dă noi puteri pe cale, prin al Duhului fiori.
Strigă El din zori de ziuă, glasul care-i auzit,
De acei ce azi pe cale, ei adânc au ațipit.
Vrea ca să-i trezească glasul, căci îndată de plecare,
Cei ce dorm ar vrea să fie, și El strigă tot mai tare.
Pe cei rătăciți i-adună, astăzi glasul la un loc,
Să-i înalțe... nu să piară, ei în iazul cel cu foc.
O trezire lor le face, dar unii nu se trezesc,
Lumea rea dar și păcatul, îi scufundă... ei orbesc.
Strigă... și a Lui strigare, pe pământ astăzi răsună,
L-aud cei ce stau sub soare, dar și cei ce stau sub lună.
L-aud stelele ce locu-și, mută la strigarea Lui,
Căci sunt ele-ascultătoare, de strigarea glasului.
L-aud munții ce în fața, Lui se-nchină... că-Mpărat,
Este Cel ce se aude, zi de zi neâncetat.
Cel ce astăzi înc-o dată, mila și a Sa-ndurare,
Își arată când mai strigă, poate-o ultimă strigare.
Ooo... Tu glas ce strigi întruna, te rugăm... să nu te-oprești,
Tu să strigi chiar și mai tare, ca pe noi să ne trezești.
S-auzim cât ești de-aproape, până nu e prea târziu,
Să nu taci ca ațipirea, să adoarmă ce e viu.
Mustră-ne cu-a Ta blândețe, căci noi știm... doar glasul Tău,
Poate să ne mustre Doamne-ndepărtându-ne de rău.
Dezlipește-ne Tu ochii, de pământ cu-a Ta strigare,
Ei spre cer să se ridice, adunați la închinare.
La-nchinare fă să fie, cei ce glasul Tău l-aud,
Este auzit Isuse, chiar și de acel ce-i surd.
Plin el este de putere, când răsună tot învie,
Înverzește chiar și trunchiul, ce-i uscat azi în pustie.
Strigă Doamne ca să fie, glasul Tău azi auzit,
Și în cele-ndepărtate, omul unde n-a pășit.
În ascunsurile care, vre-o lumină n-au văzut,
Strigă astăzi mult mai tare, fă-te lor de cunoscut.
Ca să știe... Cel ce strigă, este unul... Dumnezeu,
Glasul Lui mai cheam-acasă, chiar și astăzi ce-i al Său.
Nu vrea unul ca să piară, pentru toți a coborât,
Azi ne spune... '' Luați aminte, l-al Meu glas ce va vorbit''.