Pocăință, pocăință-n vreme grea ești de urmat,
Pe-a ta cale ce-i prin vale, mulți pe ea astăzi doar cad,
Nu-și ridică ei privirea, se întind căci obosesc,
De atâta alergare... hotărât azi se opresc.

Uneori ești amăruie, și de asta... nu ar vrea,
Nimeni astăzi să te guste, pocăință... căci ești grea,
Aruncată ești din gura, ce odată te-a vestit,
Trecerea de multe vremuri, pe tine te-a amărât.

Semănată ești cu lacrimi, să te ude... nu mai vor,
Cei care cândva... odată, ei treceau prin tine-n zbor,
Azi a lor călătorie, au oprit-o... căci e grea,
Sunt în tine multe lacrimi, și suspine... vreme rea.

Ești trăită tu adesea, de acei ce vor să fie,
Membri într-o adunare, dar de o fățărnicie,
În adâncă rătăcire ei sunt duși, și nu-și doresc,
Să trăiască pocăința, calea către Cel ceresc.

Se adună la olaltă, mulți pentru a mijloci,
Fără jertfe la altare, căci niciunul n-ar dori,
Ca să intre pentru-o luptă-n care cel ce e legat,
Cu putere... el îndată, ca să fie dezlegat.

Pocăință, pocăință, schimbi tu tot ce întâlnești,
Dar din tine mulți azi pleacă, pentru ei tu grea mai ești,
Uită că pe drumul vieții, doar tu poți acea să fii,
Ce-i va duce pe aceia... ce-s în tine-n veșnicii.

Astăzi ești o floare rară, de putini ce-i mirosită,
Se-nchid inimi pocăință, și tu nu mai ești primită,
Căci în tine suferința, este hrana ce-o oferi,
Și în tine-s ierni și toamne, nu sunt numai primăveri.

Cei ce te-au ales odată, ce cu grijă te-au trăit,
Astăzi uită pocăință, lor tu ce le-ai dăruit,
Ei te părăsesc îndată, lumea de afar-aleg,
Pentru chinul ce e veșnic, roade multe azi culeg.

Părăsită ești adesea, nimenea nu te dorește,
Chiar și cel demult... ce-odată, te-a gustat te părăsește,
Nu mai ești deloc dorită, dar în cer toți vor să fie,
Fără ca să fii trăită, să ajungă-n veșnicie.