Spre Tine, când rămân uituc
La limita vegherii,
Mă bate gândul să mă duc,
Să-ntreb din nou străjerii.
Dar mă afund pe la răscruci
Și-aștept ca să mă duci.

Spre Tine las pământu-ntreg
Când chemi cu înserarea,
Cu-alean și liniște aleg
Ca să-Ți ascult chemarea.
Doinesc luceferii pribegi
De drag că mă alegi.

Spre Tine tac, spre Tine zic
Și-mi liniștesc tăciunii;
Mai merg un pas și mă ridic
Pe drumul rugăciunii.
Înnegurat de zvon și frici,
Tresar când mă ridici.

Spre Tine-aduc un alt colind
Când vine dimineața,
De răsăritul Tău mă prind
Și mă închin cu fața.
Printr-ale cerului oglinzi
Cu raze vii mă prinzi.

Sub nor de foc, sub nor de fum,
Prin greu, ca și prin bine,
Am învățat un singur drum
Și-acela e: spre Tine.