În săptămâni zile se scurg

În săptămâni zile se scurg,
Şi-n luni şi-n ani neîncetat,
Timpul marcându-l numărat
Şi al istoriei, sobru amurg
Aşteaptă de-a fi confirmat.

Atâtea semne se-mplinesc
Şi pe pământ şi sus pe cer
Spunând c-astfel toate pier,
Cu glas de tunete vorbesc
Nu azvârlite-ntr-un ungher!

Le simte, întreaga omenire
Cum ele vin şi trec în pripă
Speriindu-se pentru o clipă,
Dar nu vrea că-a ei fericire
S-admită c-o trece-n risipă.

Şi-ajuns-am timpurile grele
Al zilelor, când spre sfârşit
Prin toate câte s-a-mplinit,
Se înmulţesc gândiri rebele
Şi tot se întind, necontenit.

Numai o clipă - aşa zicând -
E pentru-oricine ce-n zadar,
În strâmtorări şi chin amar
Va alerga-n dureri strigând
Ca să mai fie...timp de har.

Căci în curând, Apocalipsa
’Şi va spune ultimul Cuvânt,
Ce-n lume îşi va lua avânt
Manifestându-Se-n eclipsa,
Lipsei de har de pe pământ.

Flavius Laurian Duverna
08 Aprilie 2007