Vântule ce vii tu astăzi dinspre răsărit,
Cel ce poate să te-oprească, este El iubit,
De-a mea inimă ce bate, numai pentru El,
Pentru-al ei Stăpân ce este, El Emanuel.
//Oricât tu ai bate tare, vântule nu vei putea,
Să dărâmi a mea credință, nici nădejdea mea,
Căci sădite-au fost de Domnul, Cel ce mi-e Stăpân,
Cel care azi mă cunoaște, chiar și-atunci când plâng. //
Îmi aduci mereu tu astăzi, tulburări adânci,
Mă lovești mereu prin ceață, vântule de stânci,
Să stingi focul care arde, tu vei putea,
Căci aprins a fost odată, de iubirea Sa.
//Oricât tu ai bate tare, vântule nu vei putea,
Să dărâmi a mea credință, nici nădejdea mea,
Căci sădite-au fost de Domnul, Cel ce mi-e Stăpân,
Cel care azi mă cunoaște, chiar și-atunci când plâng. //
De ai tăi fiori de teamă, vrei să fiu cuprins,
Dar de ei nicicând vre-o dată, nu voi fi învins,
Căci mi-e viața azi condusă, de-al meu Dumnezeu,
Cu El nu îmi este teamă, oricât e de greu.
//Oricât tu ai bate tare, vântule nu vei putea,
Să dărâmi a mea credință, nici nădejdea mea,
Căci sădite-au fost de Domnul, Cel ce mi-e Stăpân,
Cel care azi mă cunoaște, chiar și-atunci când plâng. //