Zdrobit de-o grea durere-odată,
Pe-un timp ploios un suflet rătăcea,
Era el alungat din orice casă,
Vre-un loc mai cald niciunde nu găsea.

Prin ploaia rece tremurând ca varga,
Pe multe străzi umbla el cautând,
Un loc ce se numește el... acasă,
Dar nu-l găsi niciunde și nicicând.

Întâmpina mereu doar multe valuri,
De vorbe ce brăzdau atât de-adânc,
Dar tot nu se oprea căci o dorință,
Mereu avea... acasă... el în gând.

Călca desculț pe pietrele tăioase,
Izvoare doar de lacrimi ce săpau,
Și ochii-acelui suflet niciodată,
Uscați n-au fost, mereu doar lăcrimau.

Dar tot nu se oprea, mergea-nainte,
În locurile-ascunse căuta,
Acasă... dar mereu dezamăgirea,
O întristare-adâncă-i aducea.

Se așeza pe-o margine de vale,
În arșița de soare ce bătea,
Căci obosit era de căutare,
De-acasă... dar el tot nu o găsea.

Tăcerea se lăsase peste suflet,
O umbră lui dorința-i urmărea,
Să se ridice iar în alergare,
Putere acel suflet nu avea.

De-odată o ușoară adiere,
Când el stătea întins jos la pământ,
Simți cum lui i-aduse-o mângâiere,
Și-un glas a auzit, duios și bland.

Privi în jur, dar gol era de oameni,
Se-ntinse înapoi dar auzi,
Din nou acelaș glas ce îi vorbise,
Aceiași mângâiere el simți.

S-a ridicat dar nu văzu vre-o mână,
Pe el care întruna-l mângâia,
Dar auzi cum glasul lui îi spusese,, , Oprește-ți astăzi alergarea ta".

L-a întrebat... , , Tu cine ești de mie,
Îmi spui ca alergarea să-mi opresc,
Eu vreau s-ajung acasă dar niciunde,
Acel acasă eu nu îl gasesc".

Dar glasul ce-i vorbi, el îi șoptise,
—, , Eu sunt Acela care te-am văzut,
Când alungat erai de toți în viață,
S-ajungi acasă când doreai tu mult,
Eu sunt Acel ce rănile făcute,
De cei fără de milă ce-au vorbit,
Le-am vindecat căci tu să știi în viață,
De Mine-ai fost și ești mereu iubit,
Deschide astăzi ochii ca pe Mine,
Să mă cunoști aș vrea, sunt Dumnezeu,
Și vreau ca să te duc în cer... acasă,
Acel acasă căutat mereu,
De tine suflet obosit de lupta,
În care ai luptat neobosit,
Ca să ajungi acasă... doar un lucru,
Acesta este cel ce ți-ai dorit,
Dar astăzi hotărâre-am luat în ceruri,
La tine să cobor căci am văzut,
Dorința și-alergarea ta spre-acasă,
Ooo suflete... te-au obosit prea mult,
Și vin spre tine să-mi întind Eu mâna,
De pe pământul rece din adânc,
Să te ridic, să-ți dau din nou putere,
Și pace-n inimă să-ți dau și-n gând,
Și vreau să-ți spun... acasă e la Mine,
E-un loc de Mine-n ceruri pregătit,
El este pentru toti... și pentru tine,
Ridică-te... spre el fii azi grabit.

Când auzi ce glasul lui îi spune,
Crezând s-a ridicat căci a simțit,
Cum el se umple de puteri și pace,
Spre-acasă bucuros el a pornit.

Cu-n zâmbet care inima întruna,
O-nveselea căci glasul auzit,
Un loc... care-i acasă... sus în ceruri,
Și multă pace lui i-a dăruit.