Jertfirea

Când planul cel de mântuire
A fost gândit pe jertfa mare,
A unicului Său Fiu preasfânt
Prin lupta cruntă pe pământ,
Ceru-a rămas în consternare.

El a început să urmărească
Cea mai fantastică-mplinire,
Din taina cea necunoscută
Mulţimi de veacuri reţinută,
Care-a surprins prin dăruire.

Un gol mare a fost în ceruri
Când Tatăl Sfânt a hotărât,
Ca lumea iar,... s-o reaşeze
Îar Fiul Său să se întrupeze
Aici, în lumea care L-a urât.

Voind, S-a lăsat crucificării
Deşi, El ar fi putut fi salvat,
De oastea cerului de îngeri,
Ce n-ar fi suferit înfrângeri
Şi-au suportat şi au răbdat.

Şi Însuşi, Dumnezeu a fost
La grea-ncercare-n Fiul Său,
Căci El cu Tatăl au fost una
Şi de-o Fiinţă, întotdeauna
În drama cruntă cu cel rău.

El capul Şi-a plecat murind
Şi-a luat cu Sine în pământ,
Stâlpii împărăţiei lui Satan
Arătând că nu a fost în van
Biruind astfel prin mormânt.

Flavius Laurian Duverna
15 aprilie 2007