Atât de-adâncă eşti Iubire

Atât de-adâncă eşti Iubire
Cu-obârşia mare din vecii,
De unde-n sacră strălucire
Pentru a noastră mântuire
Te-ai revărsat, în raze vii!

Ai luminat întreg pământul
Cuprins de întuneric gros,
În întrupare, prin Cuvântul,
Ca să-Ţi menţii legământul
Venind aici, din ceruri, jos!

În staul noaptea-n Betleem,
Din iesle leagăn Ţi-ai făcut,
Ca amintindu-ne să credem,
Ce-au zis profeţii. Şi vedem,
Ce pat sărac Ţi-ai aşternut!

Şi-n toiul nopţii, pribegită
Iubire Sfântă, prea curată,
De vrăjmaşi fiind prigonită
Spre Egipt, fugind grăbită
Lumea a fost astfel salvată!

O! Nepreţuită ai fost Iubire,
Şi neluată-ai fost în seamă,
Când mergeai la răstignire
Aveai un plan de mântuire,
Privind în faţă, fără teamă!

Astfel, ajuns-ai la Golgota
Ca să aduci lumii salvarea,
Pe cruce pus-au toată dota
Şi ai stătut trei zile-n grota
Mormântului, cu sigilarea!

Dar n-a putut să Te reţină,
Că jertfă singură Te-ai dat,
O, Iubire Sfântă şi Divină!
Ce-ai fost atâta de deplină
Tu-n slava mare, ai înviat!

Flavius Laurian Duverna
26 februarie 2007