Încrederea să stea necontenit în noi
Să nu fie de valuri clătinată
Oricând să dovedim structură de eroi
Luptând să-ndepărtăm starea eronată.

O sfântă datorie ni s-a adus de Sus
De-a răspândi Lumina ce-n veci n-apune
Nicicând să nu uităm cum ne-a salvat Isus
Și cum să Îl slujim cu pasiune.

Sămânță necredinței în vid s-o aruncăm
Și nici o îndoială să nu ne-acapareze
Convinși, deplin, spre Rai să-naintăm
Doar raza divină să ne lumineze.

Valul neputinței când spre noi se-ndreaptă
Doar credința vie-l poate-ndepărta
C-așa suntem fideli în gânduri și în faptă
Și-așa pe Stânca Mântuirii putem sta.

La primul semn că-ncepe să slăbească
Să-nceapă pcercetarea stării de creștin
Rezistența la furtuni să se-mbogățească
Și rugi să înălțăm căci ele ne susțin.

Călătorind pe cale cu Cel ce ne păzește
Să nu cădem în grota nesiguranței reci
Încrederea în har, desigur, crește
Și crezul neclintit în viața cea de veci.

Nu ne-ndoim că este o răsplată
Convinși suntem că suntem așteptați
Să o primim în Țara mult visată
Alături de cei ce-au fost răscumpărați.

Încrederea să stea necontenit în noi
Să nu fie de nimeni spulberată
C-așa putem învinge un munte de nevoi
Mereu urcând cu credință-naripată.

George Cornici/1 August, 2021