De ce alergi în lumea plină,
De ea... în vreme de sfârșit,
Tu om ce rătăcești în viață,
Aceasta nu-i un infinit.

De ce ți-e inima-ntristată,
Și sufletul zdrobit în ea,
În viața care se va trece,
Ce azi îți este-atât de grea.

Adesea văile pustie,
Tu le străbați în drumul tău,
Pierzând nădejdea ce-a fost vie,
Și duci un greu atât de greu.

Privești aproape-n bezna nopții,
Ce te-nspăimântă uneori,
Tu om privește azi spre ceruri,
Spre el te-ndrepți... spre el tu zbori.

Privește dincolo de norul,
Ce te-nfioară om trudit,
Privește dincolo de valuri,
Și de furtuni ce s-au pornit.

Privește dincolo de vremea,
În fața ta care s-a pus,
Căci după toate pentru tine,
Stă numai unul... e Isus.

El poate valul să-l oprească,
Un cer senin poate să-ți dea,
Furtuna tot El o oprește,
Să-ți netezească calea ta.

El e lumină-n întuneric,
Tu astăzi doar să îți dorești,
Ca dincolo de tot... de toate,
Doar prin credință să privești.