Să nu îți pui nicicând nădejdea,
În omul care-i pământesc,
În Fiul omului să-ți fie,
Ai Săi spre El mereu privesc,
Doar El e Cel ce te-nțelege,
Când cei din jur nu te-nțeleg,
Nicicând El nu te părăsește,
Când mulți pe lângă tine trec.
Să nu îți pui nicicând nădejdea,
În omul care-i trecător,
El este om... și omul este,
Acela care-i schimbător,
Nu poate lacrima să-ți șteargă,
Sau să-ți aducă vre-un alin,
Căci nu cunoaște-amărăciunea,
Ce-o bei mereu tu în suspin.
Să nu îți spui a ta durere,
Tu omului... nu va putea,
El vindecare să-ți aducă,
Puterea nu-i în mâna sa,
Acel ce poate a ta rană,
S-o vindece... este Isus,
Și tot ce nimeni nu-nțelege,
El stie... tu privește-n sus.
Să nu alergi nicicând la omul,
Spre care azi alergi mereu,
Doar unul nu se-ndepărtează,
El nu e om... e Dumnezeu,
Tu spune-i Lui tot ce te-apasă,
Nicicând nu te va părăsi,
Căci dragoste nu este omul,
Isus mereu te va iubi.
Îndreaptă-ți inima și pasul,
Privirea doar spre Dumnezeu,
Căci nimenea vre-o dată-n viață,
Cu tine nu va fi la greu,
Cel credincios rămâne Domnul,
De mână El te va purta,
Prin orice întâlnești în viață,
La om tu nu mai alerga.