O, Isuse,
Domnul Slavei și-mpăratul nostru Mare
înălțatu-Ți-ai Tu iarăși dreapta Ta biruitoare
și din fața Ta cu frică risipitu-s-au dușmanii
au fugit în întuneric toate slugile satanii...

- Ți-au fost pus pe cap cununa spinilor și necredinței
Te-au fost îmbrăcat în haina mohorîtă-a umilinței,
Te-au înmormîntat și piatra peste groapa Ta o puse
și-apoi petreceau vrăjmașii că Te-au nimicit, Isuse,
- dar le-ai biruit pe toate cîte ei Ți-au pus în cale,
ce putea să stea naintea slavei și puterii Tale? ...

Veșnic de-am slăvi Isuse
cu un glas mai sus de fire,
al Tău Nume,
- niciodată nu-Ți vom da-ndeajuns mărire!
Astăzi cînd din nou spre Tine nălțăm mîinile-amîndouă
cum să-Ți mulțumim noi oare
pentru ce-ai făcut Tu nouă,
că-ai luat părutul reazem ce credeam că ne mai ține
să-nvățăm, deplin, de-acuma să ne rezemăm pe Tine!

Cel ce predică iubirea ni l-ai arătat că minte
ca să credem veșnic numai Adevărul Tău nainte!
Ai îngăduit să trecem
prin furtuni și Marea Moartă
să-nțelegem cît de bine-i
cînd doar Mîna Ta ne poartă!
Fă-i pe-ai Tăi pe toți să vadă
că-n furtuni sau vremi senine
nu-i alt reazem mai puternic
și mai dulce, decît Tine!
Și cît aripile Tale adăpost au să ne fie
să știm toți că totdeauna
vom scăpa de-orice urgie.